mutilați de bunăstare

[01/2015]

ei trăiesc înăuntrul unei lumi interioare

– oameni cu fețe handicapate de bunăstare

râd strâmb, paralitic,

către prostioarele lor zilnice

de parcă acum le-ar fi văzut pentru prima oară

de parcă de ele ar sta agățat pământul tot

și însăși lumea lor interioară ar depinde

de mersul gazelor,

de cirip-itul florilor,

de mirosul ierbii crud tăiate,

de izul varului proaspăt de pe bârnele gardului,

de zvâcnirea frunzelor către soare,

de căldura izvorâtă din bălțile de peste ploaia verii,

de împleticirea picioarelor obosite după o zi de muncă

prinde moartea

[01/2015]

prinde moartea de capătul sunetului,
aruncă-te repede după fuga ei în lume.
nu este timp să te tângui,
se aud zgomotele veseliei nebune,
muștele au înnebunit vacile,
copitele lor aruncă noroiul în spate,
la mulți metri înapoia lor,
în stradă,
unde trecătorul își așteaptă liniștit piuitul verde al semaforului.
poți trece.
trecerea e doar o fugă de sine.

zgomotul furibund

[03/2008]

prinde moartea de capătul sunetului,

aruncă-te repede după fuga ei în lume.

nu este timp să te tângui,

se aud zgomotele veseliei nebune,

muștele au înnebunit vacile,

copitele lor aruncă noroiul în spate,

la mulți metri înapoia lor,

în stradă,

unde trecătorul își asteaptă liniștit

piuitul verde al semaforului.

poți trece.

trecerea e doar o fugă de sine.

dacă

[03/2008]

dacă acesta ar fi un picior;

dacă acesta ar fi un mic picior

de sticlă

de bere,

dacă acesta ar fi suportul tău de pământ,

dacă acesta ar fi sprijinul tău;

de necaz,

de viață,

dacă aici ai șade;

dacă ai șade, ai sta;

dacă pamantul ar fi rotund,

unde ai putea cădea?

lipsa unui punct

[08/2008]

mi s-a rupt liniuța

de echilibru,

și acum, singură, coboară undeva, la metrou, se ascunde

mi s-a rupt liniuța în

trei

puncte.

echidistante.

se văd cu ochiul liber cum încearcă să fugă, brownian, înspre dinspre spre marginea lor

nu mai am liniuța

cu care să-mi fixez limitele puterii de joc

unde mă aflu, cine sunteți, ce fac?

ajutați-mă,

măcar să pot să-mi adun punctele…toate

ecclesia

[03/2008]

eclectic mă adun lângă tine,

mă strâng.

– mă închid în mine și îmi ating umărul de tine.

pe nesimțite dăm mâna unul cu altul.

în înghesuiala aceasta.

– credeam că sunt singur

dar îți simt răsuflarea în ceafă.

spațiul e strâmt,

șoferul pune frână brusc,

mașinile curg,

accidentele le pun în legătura una cu alta,

ele comunică, comunică.

– am crezut că vrei să mă furi,

hoțule,

dar eu sunt singur, nu am ceva de furat.

mi-ai intrat în buzunarul gol,

te simt aproape de mine,

lipsit de pace, speriat, atent să nu te sesizez.

– ne-am împrăștiat unii în alții.

la ce să ne rugăm împreună?

– ne închidem înapoi în noi înșine,

ca să ne auzim mai bine,

mica biserică mică.

test de matematica singularității

[03/2008]

teoriile mă îndeamnă să simt

cum îmi suferă integralitatea

fără împărtășire,

fără obiect de comparație.

cum nu mă mai regăsesc.

o să mă divid în sine și mine,

că să putem discuta divergent,

o să încap într-o singură formulă de bază.

ridic singularitatea la pătrat

și îmi dovedesc puterea.

stau singur în confruntarea internă,

mă contrazic, mă reinventez,

înșel logica propriului discurs,

mă trădez pe dinăuntru, șarmant,

pentru o notă de farmec intern.

așa, fără dependențe,

mi-am găsit în sfârșit puterea de a fi,

nealterat, eu însămi, în forță.

insensibilizarea sufletului (does it make sense?)

[09/2007]

oricât ai trage

de timp

să se întindă în vreun fel

ba mai lung

sau mai lat

ba mai sucit într-o diagonală

oricare diagonală

una care funcționează ca o torță

consumându-mă mai abitir

și mai puternic

pe masură ce se întinde mai mult

chinuie-te suflete,

în continuare,

să te insensibilizezi mai tare

trebuie să tragi mai tare

trebuie să smulgi

și să întinzi timpul cu degetul până nu mai rămâne imagine pe imagine

trebuie să tragi mai în toate părțile

trebuie să muști

din tine și din ceilalți și din propria inimă până nu mai curge nici o picătură de sânge

trebuie să te alungi mai tare

trebuie să mori

până când simți că zvâcnește simțirea în tine și te întorci mulțumit între lumile tale posibile

oricât ai încerca

nu reușești niciodată să te urăști de unul singur.

doamne, ține-ă de mână

[09/2007]

doamne,

ţine-mă, doamne, de mână..

de mâna stângă,

să te simt mai aproape,

de mâna strâmbă,

să te pot cuprinde mai bine,

de palme, doamne,

să te pot cerni printre degete

când am mai multă nevoie de tine..

..c-aşa le fac eu pe toate pe dos..

ţine-mă, doamne,

ţine-mă strâns,

ia-mă la tine în palme,

ca pe un ghemotoc de hârtie,

împreună poate plutim mai uşor

prin lume,

împreună poate mergem mai îndrăzneţ

la uşa celorlalţi,

să batem,

să cerem,

să ne plângem,

să ne căutăm iubirile,

ţine-mă, doamne, ţine-mă puternic,

ţine-mă cu ambele mâini,

ţine-mă,

ţine-mă de tot..

treci pe la mine

[09/ 2007]

vino noaptea,

când sfetnicul e hormonat,

când joacă nervii-n vintre

jocul

de-a dorul, dragul și desfrâul…

vino noaptea,

când patul e destins,

a două trupuri de cuprins…

și vino noaptea,

nu uita,

când soarele e sus,

pe cerul altora.

citiți-mă

[01/2003]

citiţi-mă, citiţi-mă, citiţi-mă,

citiţi-mă,

până când voi veţi buchisi

senzaţiile,

porii pielii mele umede,

dosul palmelor reci,

fiorii dând din vertebră în vertebră,

oroarea unui singur fir de păr,

lungile mele izolări,

ohooooo….

până atunci,

voi fi neagră de tot.

ochi căprui

[01/2003]

căprui

născuţi din coaja nucilor

ce-mi cad în curtea-mi părăsită

de păsări, porci şi câini,

aproape toţi plecaţi

din curte – pe-afară,

să-mi găsească

privirea pierdută după tine…