ecclesia

[03/2008]

eclectic mă adun lângă tine,

mă strâng.

– mă închid în mine și îmi ating umărul de tine.

pe nesimțite dăm mâna unul cu altul.

în înghesuiala aceasta.

– credeam că sunt singur

dar îți simt răsuflarea în ceafă.

spațiul e strâmt,

șoferul pune frână brusc,

mașinile curg,

accidentele le pun în legătura una cu alta,

ele comunică, comunică.

– am crezut că vrei să mă furi,

hoțule,

dar eu sunt singur, nu am ceva de furat.

mi-ai intrat în buzunarul gol,

te simt aproape de mine,

lipsit de pace, speriat, atent să nu te sesizez.

– ne-am împrăștiat unii în alții.

la ce să ne rugăm împreună?

– ne închidem înapoi în noi înșine,

ca să ne auzim mai bine,

mica biserică mică.

test de matematica singularității

[03/2008]

teoriile mă îndeamnă să simt

cum îmi suferă integralitatea

fără împărtășire,

fără obiect de comparație.

cum nu mă mai regăsesc.

o să mă divid în sine și mine,

că să putem discuta divergent,

o să încap într-o singură formulă de bază.

ridic singularitatea la pătrat

și îmi dovedesc puterea.

stau singur în confruntarea internă,

mă contrazic, mă reinventez,

înșel logica propriului discurs,

mă trădez pe dinăuntru, șarmant,

pentru o notă de farmec intern.

așa, fără dependențe,

mi-am găsit în sfârșit puterea de a fi,

nealterat, eu însămi, în forță.