mutilați de bunăstare

[01/2015]

ei trăiesc înăuntrul unei lumi interioare

– oameni cu fețe handicapate de bunăstare

râd strâmb, paralitic,

către prostioarele lor zilnice

de parcă acum le-ar fi văzut pentru prima oară

de parcă de ele ar sta agățat pământul tot

și însăși lumea lor interioară ar depinde

de mersul gazelor,

de cirip-itul florilor,

de mirosul ierbii crud tăiate,

de izul varului proaspăt de pe bârnele gardului,

de zvâcnirea frunzelor către soare,

de căldura izvorâtă din bălțile de peste ploaia verii,

de împleticirea picioarelor obosite după o zi de muncă